Prăvălia Ploiești
StoryHub Ploiești prezintă cartea "Împăratul muștelor" de William Golding.
Dragi iubitori ai cărților, ne vedem duminică, 4 mai, de la ora 14:00 cu profesor Laura Lupu de la Cercul Literar de Creație Zalpha, care împreună cu invitata sa, profesor dr. Oana Chelaru ne vor prezența și vor dezbate împreună cu publicul cartea "Împăratul muștelor" de William Golding.
#StoryHubPloiești: O carte e ca un nou univers, fiecare pagină deschide porți către lumi noi, idei, personaje și emoții. E ca și cum ai păși într-o altă realitate creată din cuvinte.
Romanul Împăratul muştelor, devenit un clasic al secolului XX, continuă să aibă un ecou rareori întâlnit în istoria literaturii. Transpunerea cinematografică a romanului, din 1963, aparţine regizorului Peter Brook.
Un grup de copii scapă cu viaţă din catastrofa prăbuşirii unui avion şi încearcă să supravieţuiască pe o insulă pustie din mijlocul Pacificului. Însă ceea ce ar putea fi aventura vieţii lor, o nouă robinsoniadă departe de adulţi şi de regulile acestora, se transformă într-un coşmar ucigător de vise: ura ia locul inocenţei şi crima se înstăpâneşte peste o lume care-şi rătăceste busola. O parabolă de o forţă incredibilă care ne oferă un răspuns deopotrivă crud şi realist la întrbarea: este libertatea absolută calea spre paradis?
William Golding a primit Premiul Nobel pentru literatură în 1983.
StoryHub Cărturești Ploiești - un loc de întâlnire, unde vorbim despre cărți.
Scopul principal este de a împărtăși opinii, impresii și interpretări legate de carte, dar și de a socializa și de a descoperi noi lecturi interesante. O carte e ca un nou univers, fiecare pagină deschide porți către lumi noi, idei, personaje și emoții. E ca și cum ai păși într-o altă realitate creată din cuvinte.
Discuțiile dintr-un club de carte îți lărgesc perspectiva. Alți membri pot observa detalii sau teme pe care poate tu nu le-ai remarcat. Asta te ajută să aprofundezi sensul unei cărți și să îți îmbunătățești abilitatea de analiză. Prin varietatea cărților propuse (literatură clasică,ficțiune, non-ficțiune, fantasy, dezvoltare personală, etc.), vei explora domenii noi și vei învăța lucruri pe care poate nu le-ai fi descoperit singur.
Un club de carte atrage oameni cu interese similare. Vei cunoaște persoane pasionate de lectură, cu care poți lega prietenii sau chiar colaborări profesionale. Participarea într-un club îți oferă un ritm și un obiectiv clar: citirea unei cărți până la următoarea întâlnire. Dacă uneori procrastinezi lectura, clubul te poate ajuta să fii mai disciplinat.Vei avea ocazia să îți exprimi opiniile într-un mediu relaxat, ceea ce îți poate crește încrederea în tine și abilitățile de comunicare.Vei descoperi cărți și autori noi, sugerați de ceilalți membri, poate chiar lecturi din afara zonei tale de confort.Poate fii o pauză de la rutina zilnică, în care te deconectezi și te implici într-o activitate care îți aduce valoare personală și intelectuală.
Parteneri: AFI Ploiești, Cercul Literar de Creație ZAlpha, A.C.U.M. (Asociația pentru Cultură Urbană și Modernitate), A.C.F. (Asociația Creatorilor de Ficțiune), Atelierul de lectură, Universitatea Petrol-Gaze Ploiești.
Parteneri media: Ploiestii.ro
Intrarea este liberă în măsură locurilor disponibile, acestea fiind 30 locuri pe scaune.
Evenimentul incepe la ora 14:00 si se termină la ora 16:00
Vă așteptăm cu drag!
Noutăți
În top
Între 16–19 octombrie, Ploiești Jazz Festival 2025 „Twenty Hearts” aduce patru seri de jazz live, artiști internaționali și emoție pură.
În top
„În Gară la Nenea Iancu” – ediția a V-a, 3–5 octombrie 2025, Sala Coloanelor, Palatul Culturii Ploiești „În Gară la Nenea Iancu” este un eveniment de trei zile de modelism și cultură feroviară, organizat de Clubul Feroviar Republica Ploiești împreună cu Muzeul Județean de Științele Naturii Prahova.
În top
8ore.ro este o platformă nou lansată pe 8 septembrie, care îşi propune să facă publicarea de anunţuri de angajare cât mai simplă: pe site poţi posta anunţ rapid, fără cont, fără opţiuni complicate, doar completând formularul potrivit şi plătind online. Costurile sunt transparente (48 lei pentru firme, 8 lei pentru persoane fizice), iar primele firme de profil prestigios – Stera Industry, Genesis Bio Partner, Hill House – au început deja să folosească serviciul.
În top
Între 5 și 7 septembrie 2025, Parcul Memorial „Constantin Stere” din Ploiești devine din nou punctul de întâlnire al miilor de iubitori de muzică și cultură. Organizat de Filarmonica „Paul Constantinescu” Ploiești și Primăria Municipiului Ploiești, sub patronajul Ministerului Culturii, Republik Fest aduce în fața publicului a doua ediție – mai amplă, mai diversă și mai spectaculoasă.
Ce părere ai despre acest articol?