În top
Rodica Vică aduce la Ploiești spiritul Brâncuși. Mâine, masterclass-uri pentru elevii de la „Carmen Sylva”, în cadrul turneului internațional BrancuSING
Ploieștiul se află, zilele acestea, pe harta unui proiect cultural de anvergură internațională, dedicat împlinirii a 150 de ani de la nașterea marelui sculptor Constantin Brâncuși. După debutul de la București, din 18 martie, și etapa de la Târgu Jiu, turneul internațional BrancuSING ajunge luni, 23 martie 2026, la Ploiești, unde vor avea loc masterclass-uri de canto și pian pentru elevii Colegiului de Artă „Carmen Sylva”.
Inițiat de soprana Rodica Vică, artistă originară din Ploiești și stabilită astăzi la Viena, proiectul reunește muzica, istoria artei și patrimoniul cultural într-un demers artistic original, care își propune să traducă în limbaj sonor universul brâncușian. Prin acest turneu, artista ploieșteancă duce mai departe, cu mândrie, numele orașului natal pe importante scene culturale din Europa și din Statele Unite.
Desfășurat în perioada 18 martie – 1 mai 2026, turneul BrancuSING este organizat de Asociația InoMusicArt, cu sprijinul Administrației Fondului Cultural Național (AFCN), și propune publicului o experiență în care sculptura, muzica și imaginea intră într-un dialog viu. Titlul proiectului pornește chiar de la una dintre ideile esențiale asociate lui Brâncuși: „Sculptura trebuie să aibă ritm ca muzica”.
După concertele deja susținute la București și Târgu Jiu, atenția se mută acum spre componenta educațională a proiectului. La Ploiești, luni, elevii Colegiului de Artă „Carmen Sylva” vor avea șansa de a lucra direct cu două artiste de renume internațional: soprana Rodica Vică și pianista Angela Drăghicescu. Masterclass-urile sunt gândite ca întâlniri menite să apropie tinerii muzicieni de repertoriul contemporan și de exigențele scenei internaționale.
Pentru comunitatea locală, prezența Rodicăi Vică la Ploiești are o semnificație aparte. Considerată una dintre cele mai versatile voci ale generației sale, soprana și-a construit o carieră solidă pe scene importante din Europa și din afara ei, dar rămâne profund legată de locul din care a plecat. Astăzi stabilită la Viena, artista continuă să promoveze valorile culturale românești și să le ducă în fața publicului internațional.
Proiectul are la bază o cercetare interdisciplinară realizată împreună cu istoricul de artă Doïna Lemny, una dintre cele mai importante specialiste în opera lui Constantin Brâncuși. Conceptul concertelor propune o întâlnire între muzică, dialog cu publicul și proiecții video, pentru a face mai accesibil universul artistic brâncușian, mai ales pentru tineri.
Programul muzical reunește lucrări semnate de Erik Satie, Anton Pann, George Gershwin și Agustín Lara, alături de două cicluri de lieduri pentru soprană și pian compuse special pentru acest turneu de Sabina Ulubeanu și Radu Mihalache, prezentate în primă audiție absolută. În acest fel, turneul pune în lumină atât patrimoniul artistic românesc, cât și creația contemporană inspirată de moștenirea lui Brâncuși.
După etapa de la Ploiești, turneul internațional va continua la Viena, Budapesta, Roma, Madrid, Porto, Paris și se va încheia la New York, construind un traseu cultural impresionant, care duce numele lui Constantin Brâncuși și al artiștilor români în mari centre culturale ale lumii.
În anumite etape ale turneului, la evenimentele din București, Viena, Roma, Madrid, Paris și New York, participă și Doïna Lemny, iar concertele de la București și Târgu Jiu au fost prezentate de jurnalista Alice Năstase Buciuta, care realizează și un jurnal interactiv dedicat parcursului artistic BrancuSING.
Turneul este organizat de Asociația InoMusicArt, în parteneriat cu numeroase instituții culturale din țară și din străinătate, printre care se numără și Colegiul de Artă „Carmen Sylva” din Ploiești.
Cei interesați pot găsi informații detaliate despre proiect și despre etapele următoare ale turneului pe pagina Asociației InoMusicArt.
Ce părere ai despre acest articol?