În top
Revista ploieșteană Atitudini editată sub egida Uniunii Scriitorilor din România
La 8 decembrie 2023, Comitetul Director al Uniunii Scriitorilor din România a decis acordarea egidei U.S.R. revistei Atitudini a Casei de Cultură "Ion Luca Caragiale" a Municipiului Ploiești
Acest moment semnificativ marchează recunoașterea valorii și contribuției remarcabile pe care revista le-a adus pe scena literară contemporană. Uniunea Scriitorilor din România, custode al tradiției literare și promotor al excelenței în domeniu, conferă egida să doar entităților care au ilustrat standarde ridicate de calitate și au susținut dezvoltarea literaturii române într-un mod semnificativ. Revista Atitudini a devenit astfel un exponent al creativității literare de înaltă ținută, reușind să impresioneze atât cititorii, cât și criticii de specialitate.
Revista Atitudini din Ploiești, editată de Casa de Cultură "Ion Luca Caragiale", din anul 2003, cu apariție lunară a fost înființată de Ion Stratan și condusă o perioadă de Constantin Hârlav ( 2005-2014). Revista a publicat în cea mai recentă serie – de când are și subtitlul „revista de cultură” – membri ai Uniuni Scriitorilor din toate generațiile active, a inițiat subiecte diferite (publicând inclusiv inedite ale unor clasici ai literaturii noastre), a publicat interviuri și declarații și a oferit un spațiu literar generos atât pentru autorii consacrați, cât și pentru cei aflați la debut, contribuind astfel la promovarea și susținerea noilor voci literare.
Egida Uniunii Scriitorilor din România reprezintă nu doar o onoare, ci și o responsabilitate sporită pentru revista Atidtudini. Este o recunoaștere a eforturilor depuse în consolidarea și îmbogățirea patrimoniului literar al țării. Această distincție confirmă nu doar calitatea scriiturii publicate în paginile revistei, ci și angajamentul său față de valorile literare și culturale ale societății românești. Eforturile colectivului redacțional au transformat revista Atitudini într-un spațiu literar vibrant și relevant. Fiecare ediție a fost o mărturie a muncii susținute și pasiunii pentru literatură. Dan Gulea – redactor-șef Constantin Abăluță Ion Bogdan Lefter Diana Rînciog Magda Răduță Dorin Stănescu Bedros Horasangian Mihai Ioachimescu Alexandru Cruceru Dumitrița Stoica Georgiana Kelemen Alina Dumitrache
Întreaga colecție a revistei poate fi consultată pe site-ul: https://casadecultura.ro/.
Noutăți
În top
Între 16–19 octombrie, Ploiești Jazz Festival 2025 „Twenty Hearts” aduce patru seri de jazz live, artiști internaționali și emoție pură.
În top
„În Gară la Nenea Iancu” – ediția a V-a, 3–5 octombrie 2025, Sala Coloanelor, Palatul Culturii Ploiești „În Gară la Nenea Iancu” este un eveniment de trei zile de modelism și cultură feroviară, organizat de Clubul Feroviar Republica Ploiești împreună cu Muzeul Județean de Științele Naturii Prahova.
În top
8ore.ro este o platformă nou lansată pe 8 septembrie, care îşi propune să facă publicarea de anunţuri de angajare cât mai simplă: pe site poţi posta anunţ rapid, fără cont, fără opţiuni complicate, doar completând formularul potrivit şi plătind online. Costurile sunt transparente (48 lei pentru firme, 8 lei pentru persoane fizice), iar primele firme de profil prestigios – Stera Industry, Genesis Bio Partner, Hill House – au început deja să folosească serviciul.
În top
Între 5 și 7 septembrie 2025, Parcul Memorial „Constantin Stere” din Ploiești devine din nou punctul de întâlnire al miilor de iubitori de muzică și cultură. Organizat de Filarmonica „Paul Constantinescu” Ploiești și Primăria Municipiului Ploiești, sub patronajul Ministerului Culturii, Republik Fest aduce în fața publicului a doua ediție – mai amplă, mai diversă și mai spectaculoasă.
Ce părere ai despre acest articol?