
O.A.R Prahova reacționează la decizia de demolare a clădirilor din ansamblurile industriale din județ
Într-o postare pe rețele sociale, Filiala Prahova a Ordinulului Arhitecților din România reacționează prin această luare de poziție la decizia de demolare a clădirilor din ansamblurile industriale din Prahova
Suntem martorii demolărilor din ultima perioadă a clădirilor industriale abandonate, ce fac parte din patrimoniul recent și care nu sunt protejate, adică nu sunt în categoria de monument sau zone protejate. Înțelegem nevoia de dezvoltare urbană și faptul că este mai costisitor să păstrezi și să integrezi în investiții clădiri vechi. Dar atragem atenția că aceste clădiri constituie un patrimoniu unic care definește identitatea zonei Prahova.
Cazul recent al demolărilor din ansamblul Cablul Românesc este încă un semnal de alarmă. Clădirile aveau un caracter bine definit, erau îndrăgite de ploieșteni. Ansamblul reprezintă una dintre puținele clădiri din anii 1920 păstrate din perioada de înflorire a industriei în Ploiești. Mai multe generații au lucrat aici, clădirile erau îngrijite când exista activitate.
Este normal ca orașele să se extindă dincolo de limitele date de zonele industriale. Ploiești nu este primul oraș cu industrie care trece prin asta. Avem exemplele orașelor port din Olanda sau cele din bazinul Ruhr din Germania. Aceste orașe s-au dezvoltat integrând clădirile de depozitare sau industriale, prin parteneriate public - privat, astfel administrațiile au avut un cuvânt de spus. Integrarea clădirilor și nu demolarea au fost un atu pentru ca Essen să devină capitală culturală în 2010.
Considerăm că noile intervenții, oricât de impuse de presiunea pieței ar putea fi, trebuie concepute și executate ținând cont de caracterul zonelor și respectând un demers clar: plan urbanistic zonal care să cuprindă clădiri noi, renovări și demolări. Demersurile urbanistice care solicită demolarea înainte de a prezenta administrației la ce final se dorește să se ajungă pot duce la rezultate nefaste și este necesar să fie respinse din start. Acest model are dificultăți în asigurarea unui nivel de calitate urbană optim, tinzând să subordoneze decizia profesională și argumentele urbanistice unor considerente de ordin strict economic. Demersurile urbanistice (sau documentația pentru avizarea lucrărilor de intervenție) ar fi trebuit precedat de elaborarea unei teme de proiectare solide și adecvate, fundamentată de studii de specialitate, elaborate de specialiști atestați sau recunoscuți.
Filiala Prahova a Ordinului Arhitecților din România, ca asociație profesională preocupată de problematica patrimoniului construit și a calității spațiului și vieții urbane, precum și ca actor activ al comunității locale (în virtutea amplasării sediului central în clădirea istorică a Halelor Centrale), consideră că demersurile desfășurate de investitori în dezvoltări imobiliare în relația cu administrația locală trebuie să se petreacă în respectul transparenței, comunicării și profesionalismului. Dezvoltările propuse se pot prezenta și apoi expune dezbaterii publice.
În mod evident, Filiala Prahova a Ordinul Arhitecților din România își manifestă disponibilitatea de a sprijini, prin toate mijloacele legale avute la dispoziție, administrațiile județene și primăriile locale în acest proiect dificil și important de păstrare a identității locale, și vă asigurăm de totala noastră deschidere în continuare.
Scrisoarea este semnată de Arh. Oana Gabriela Iacob, vice-președinte OAR și va fi trimisă oficial către instituțiile menționate. Revenim cu noutăți când primim răspunsul lor oficial.
Sursa: O.A.R Prahova
Foto: Cablul Românesc Ploiești
Noutăți

Între 5 și 7 septembrie 2025, Parcul Memorial „Constantin Stere” din Ploiești devine din nou punctul de întâlnire al miilor de iubitori de muzică și cultură. Organizat de Filarmonica „Paul Constantinescu” Ploiești și Primăria Municipiului Ploiești, sub patronajul Ministerului Culturii, Republik Fest aduce în fața publicului a doua ediție – mai amplă, mai diversă și mai spectaculoasă.
Ce părere ai despre acest articol?