În premieră, un jurnalist ploieștean, Claudius Dociu, devine vicepreședinte UZPR

De: Daniel Costache 25.07.2024

Sorin Stanciu, ales Președinte al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România

Sorin Stanciu va continua să conducă Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România, fiind ales cu o majoritate confortabilă (178-76) președinte pentru următorii patru ani. 
După decesul fostului președinte, regretatul Doru Dinu Glăvan, Sorin Stanciu a asigurat conducerea interimară a Uniunii alături de Consiliul Director.
Sâmbătă, 20 iulie, la alegerile organizate de UZPR, cei peste 250 de delegați veniți din toată țara l-au preferat pe Sorin Stanciu principalului contracandidat, Petru Frăsilă, fondatorul TeleMoldova Plus, alegând astfel continuitatea propusă de președintele în funcție, care a insistat în discursul său și pe mutarea centrului de greutate către filialele UZPR.
Reprezentanții acestora au votat de asemenea componența Consiliului Director și a Comisiilor UZPR, din care fac parte și doi reprezentanți ai Filialei Prahova “Ioan Grigorescu” UZPR. Astfel, directorul publicației Oglinda de Azi, jurnalistul câmpinean Florin Frățilă, a fost ales membru al Juriului de Onoare, Disciplină și Arbitraj, iar colegul nostru, Claudius Dociu, a fost ales vicepreședinte al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România.
Claudius Dociu, care a făcut parte și în mandatul trecut din Consiliul Director al UZPR, va face astfel echipă în următorii patru ani cu președintele Sorin Stanciu, secretarul general Mădălina Diaconu și ceilalți doi vicepreședinți, Dan Constantin și Emil Stanciu.

Ce părere ai despre acest articol?

Adaugă comentariu (0 comentarii)

Noutăți

În top

Între 16–19 octombrie, Ploiești Jazz Festival 2025 „Twenty Hearts” aduce patru seri de jazz live, artiști internaționali și emoție pură.

De: Andi Enache 12.10.2025
În top

„În Gară la Nenea Iancu” – ediția a V-a, 3–5 octombrie 2025, Sala Coloanelor, Palatul Culturii Ploiești „În Gară la Nenea Iancu” este un eveniment de trei zile de modelism și cultură feroviară, organizat de Clubul Feroviar Republica Ploiești împreună cu Muzeul Județean de Științele Naturii Prahova.

De: Andi Enache 29.09.2025
În top

8ore.ro este o platformă nou lansată pe 8 septembrie, care îşi propune să facă publicarea de anunţuri de angajare cât mai simplă: pe site poţi posta anunţ rapid, fără cont, fără opţiuni complicate, doar completând formularul potrivit şi plătind online. Costurile sunt transparente (48 lei pentru firme, 8 lei pentru persoane fizice), iar primele firme de profil prestigios – Stera Industry, Genesis Bio Partner, Hill House – au început deja să folosească serviciul.

De: ciprian 18.09.2025
În top

Între 5 și 7 septembrie 2025, Parcul Memorial „Constantin Stere” din Ploiești devine din nou punctul de întâlnire al miilor de iubitori de muzică și cultură. Organizat de Filarmonica „Paul Constantinescu” Ploiești și Primăria Municipiului Ploiești, sub patronajul Ministerului Culturii, Republik Fest aduce în fața publicului a doua ediție – mai amplă, mai diversă și mai spectaculoasă.

De: Andi Enache 02.09.2025