Fabrica "DERO" își vă închide producția din Ploiești până la finele lui 2024

De: Andi Enache 08.10.2023

Fabrica de detergenți 'DERO", controversată și blamată de asociațile de mediu și de locuitori din jurul acesteia, și reclamată săptămânal către Garda de mediu, își vă închide porțile, conform zf.ro

Sfârştiul unei ere: Unilever a anunţat închiderea fabricii de detergent de la Ploieşti, care trage obloanele după o istorie de 57 de ani. Aici se producea brandul românesc Dero, despre care Unilever declara anterior că „în fiecare secundă se cumpără un pachet de Dero în România”

Fabrica de detergent de la Ploieşti, care producea brandul românesc Dero, trage obloanele după aproape şase decenii de funcţionare. Gigantul anglo-olandez Unilever, proprietarul fabricii, anunţă că până la final de 2024 aceasta va fi închisă şi relocată, fără a oferi alte detalii.

Conform datelor ZF, închiderea survine ca urmare a faptului că aici se producea detergent pudră, iar cererea a scăzut mult pentru acest tip de detergent. Acum, în top vânzări se află detergentul lichid şi cel de tip capsule.

În 2008, oficialii companiei spuneau că „în fiecare secundă se cumpără un pachet de Dero în România. Produsul a luat naştere în 1966, pe platforma fabricii de detergenţi din Ploieşti (unde se realizează şi astăzi – n.red.) şi de circa 40 de ani spală <> rufele din aproape toată ţara”.

De altfel, Dero este singurul brand românesc mare din piaţa de detergent dominată clar de mărci internaţionale precum Tide, Ariel, Omo sau Persil. Acum, odată cu relocarea - într-o ţară ce nu a fost comunicată de Unilever – Dero nu va mai spăla româneşte, ci turceşte sau chinezeşte, în funcţie de unde va fi amplasată noua fabrica ce va găzdui producţia. Din datele ZF, Unilever nu mai are fabrici de detergent pudră în Europa, aşa că produsul ar urma să fie importat de departe. Totuşi, oficialii grupului asigură că articolele vor fi în continuarea disponibile.

În 2022, Dero a fost al doilea cel mai bine vândut brand de detergent din România, după Ariel, având 19,7% din vânzările de 1,9 mld. lei anual, potrivit companiei de cercetare de piaţă Euromonitor. Vânzările includ atât segmentul de pudră, cât cele de detergent lichid şi capsule, dat fiind că brandul e activ pe toate segmentele.

"Numele Dero - creat în 1966 drept abreviere pentru Detergenţi România - s-a transformat într-o adevarată marcă, modernă, puternică, clar diferenţiată, abia începând cu 1995, ca urmare a procesului de transformare prin care a trecut Dero dupa includerea sa în portofoliul Unilever", explica anterior un executiv al gigantului anglo-olandez.

Totuşi, dată fiind forţa mărcii, de ce nu a investit Unilever în retehnologizarea fabricii astfel încât să producă în continuare local, doar că ceea ce vrea publicul astăzi – Dero capsule şi Dero în variantă lichidă? De ce să nu spele Dero în continuare „româneşte”?

În această fabrică de la Ploieşti lucrau câteva sute de oameni, conform estimărilor ZF. „Colegii reprezintă principala noastră prioritate în momentul de faţă şi ne concentrăm eforturile pentru a găsi cele mai bune soluţii pentru aceştia”, spune Gabriel Oprea, directorul fabricii din Ploieşti. El nu oferă detalii privind numărul de salariaţi.

Firma Unilever România, care operează producţia Unilever din Prahova – atât cea de condimente, cât şi cea de detergent, ambele de la Ploieşti – avea circa 630 de oameni la final de 2022, conform datelor de la Ministerul de Finanţe. Închiderea vizează doar producţia de detergent, cea de alimente fiind extinsă în ultimii trei ani.

După închiderea acestei fabrici istorice, în România va mai rămâne o singură unitate mare de producţie de detergent – cea a P&G de la Urlaţi, Prahova (unde se realizează capsule). Şi nemţii de la Dalli anunţau în primăvara lui 2022 că vor să închidă fabrica de la Timişoara dacă nu găsesc cumpărător. Ei nu au mai răspuns apoi solicitărilor privind soarta acestui activ. În sector, mai sunt alţi jucători, dar de talie medie sau mică.

Ce părere ai despre acest articol?

Adaugă comentariu (0 comentarii)

Noutăți

În top

Între 16–19 octombrie, Ploiești Jazz Festival 2025 „Twenty Hearts” aduce patru seri de jazz live, artiști internaționali și emoție pură.

De: Andi Enache 12.10.2025
În top

„În Gară la Nenea Iancu” – ediția a V-a, 3–5 octombrie 2025, Sala Coloanelor, Palatul Culturii Ploiești „În Gară la Nenea Iancu” este un eveniment de trei zile de modelism și cultură feroviară, organizat de Clubul Feroviar Republica Ploiești împreună cu Muzeul Județean de Științele Naturii Prahova.

De: Andi Enache 29.09.2025
În top

8ore.ro este o platformă nou lansată pe 8 septembrie, care îşi propune să facă publicarea de anunţuri de angajare cât mai simplă: pe site poţi posta anunţ rapid, fără cont, fără opţiuni complicate, doar completând formularul potrivit şi plătind online. Costurile sunt transparente (48 lei pentru firme, 8 lei pentru persoane fizice), iar primele firme de profil prestigios – Stera Industry, Genesis Bio Partner, Hill House – au început deja să folosească serviciul.

De: ciprian 18.09.2025
În top

Între 5 și 7 septembrie 2025, Parcul Memorial „Constantin Stere” din Ploiești devine din nou punctul de întâlnire al miilor de iubitori de muzică și cultură. Organizat de Filarmonica „Paul Constantinescu” Ploiești și Primăria Municipiului Ploiești, sub patronajul Ministerului Culturii, Republik Fest aduce în fața publicului a doua ediție – mai amplă, mai diversă și mai spectaculoasă.

De: Andi Enache 02.09.2025