"Dor de... Nichita", patruzeci de ani fără poetul "necuvintelor"

Se împlinesc 40 de ani de la trecerea in neființă a lui Nichita Stănescu, poetul care voia să aducă în lume „o picătură de sensibilitate”

La 13 decembrie 1983, la numai 50 de ani, se stingea, la București, Nichita Stănescu. Acesta era convins că poetul, la fel ca moașa care mijlocește nașterea, reprezintă doar instrumentul prin care iese la suprafață poezia. Iar azi ni-l amintim îndeosebi prin versurile pe care ni le-a lăsat. Anul acesta s-au împlinit și 90 de ani de la nașterea poetului "necuvintelor".

Muzeul Memorial „Nichita Stănescu”, secţie a Muzeului Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova, vă invită miercuri, 13 decembrie 2023, ora 13.00, la sediul său din Ploieşti, str. Nichita Stănescu nr. 1, să participaţi la matineul muzeal „Dor de... Nichita”.
Activitatea evocatoare este organizată la 40 de ani de la trecerea în nefiinţă a Poetului Necuvintelor, cel care spunea despre Ploieşti că este „colţ de inimă şi ruptură de aripă de înger, oraş festiv al limbii române, unde înteţirea silabei înroşeşte oul şi epitetul deraiază crivăţul iarna...”

Nichita Hristea Stănescu s-a născut la 31 martie 1933, la Ploieşti. Între anii 1944 şi 1952, a urmat acolo Liceul Sf. Petru şi Pavel (astăzi Colegiul Național „Ion Luca Caragiale”), unde l-a avut drept profesor de limba română pe Constantin Enciu. Acesta rememorează cum tânărul Nichita a cochetat și cu fotbalul, și cu geometria, pentru ca apoi să se dedice fulgerător, dar deplin poeziei, în volumul „Dascăl de… dascăli” (2010).

De altfel, în stilul caracteristic glumeț, se pare că poetul necuvintelor își spunea în acea vreme U.M.N.S. – Uzina de Metafore Nichita Stanescu.

„Îmi învăţam cuvintele să iubească

le arătam inima

şi nu mă lăsam până când silabele lor

nu începeau să bată.

Le arătam arborii

şi pe cele care nu vroiau să foşnească

le spânzuram fără milă, de ramuri.

Până la urmă, cuvintele

au trebuit să semene cu mine

şi cu lumea.”

fragment „Ars poetica”, volumul „Dreptul la timp"