De Ziua Internațională a Vârstnicilor s-a deschis la Ploiești Centrul de Socializare, Niciodată Singur

De: Andi Enache 01.10.2024

Evenimentul de deschidere al Centrului de Socializare Niciodată Singur Ploiești, un program dezvoltat de Asociația Niciodată Singur – Prietenii Vârstnicilor și susținut de Dr. Max a avut loc marți, 1 Octombrie, de la ora 11.00, de Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice. În cadrul întâlnirii am văzut spațiul destinat activităților pentru vârstnici din str. Andrei Mureșanu, nr. 20 și am cunoscut primii vârstnici beneficiari ai noului centru de socializare.

Pentru a deveni beneficiar e nevoie să se treacă printr-un proces de evaluare și înscriere oferit de Asociația Niciodată Singur – Prietenii Vârstnicilor

După modelul Centrul de Socializare din București, deschis acum 2 ani, noul centru oferă seniorilor din Ploiești șansa de a fi parte dintr-o comunitate care ii ajuta sa se simtă mai puțin singuri si sa poată redescoperi bucuria vieții, chiar și la o vârstă înaintata. Activitățile centrului sunt adaptate nevoilor seniorilor și sunt dezvoltate împreună cu specialiști din diverse domenii. Acestea includ activități de socializare, activități sportive adaptate vârstei, ateliere creative, sesiuni de limbi străine sau ieșiri în comunitate, la diferite evenimente. Centrul de Socializare va funcționa de luni până vineri, în intervalul 10-13, pe Strada Andrei Mureșanu nr. 20 din Ploiești. Participarea este gratuită pentru vârstnici. În 2021, Dr. Max s-a alăturat eforturilor Asociației Niciodată Singur – Prietenii Vârstnicilor cu obiectivul principal de se implica în susținerea uneia dintre cele mai sensibile comunități din România, cea a persoanelor senioare cu vârste de peste 65 de ani, care trăiesc cel mai adesea în singurătate.

Un an mai târziu, in 2022, Dr. Max a sprijinit deschiderea primului Centru de Socializare pentru Seniorii Singuri din România, o inițiativa pe termen lung, care în aceasta lună, continuă cu deschiderea celui de al doilea centru, la Ploiești. Din 2016, prin programele pe care le derulează în 11 orașe din România, Asociația Niciodată Singur – Prietenii Vârstnicilor este prezentă constant în viața a peste 500 de vârstnici care se confruntă cu sentimentul de izolare și singurătate. Un studiu național realizat în 2021 de către asociație arată că 1 din 4 vârstnici din mediul urban se confruntă cu un grad sever se singurătate. Singurătatea crește riscul unui atac vascular cerebral, de a dezvolta boli coronariene sau pe cel de hipertensiune arterială. Singurătatea prelungită are efecte potențiale și asupra mintale, cum ar fi anxietatea și depresia.

 

Ce părere ai despre acest articol?

Adaugă comentariu (0 comentarii)

Noutăți

În top

Între 5 și 7 septembrie 2025, Parcul Memorial „Constantin Stere” din Ploiești devine din nou punctul de întâlnire al miilor de iubitori de muzică și cultură. Organizat de Filarmonica „Paul Constantinescu” Ploiești și Primăria Municipiului Ploiești, sub patronajul Ministerului Culturii, Republik Fest aduce în fața publicului a doua ediție – mai amplă, mai diversă și mai spectaculoasă.

De: Andi Enache 02.09.2025