Prăvălia Ploiești
Cum l-au “anonimizat” pe Nichita sau cum să îngropi cultura pe bani publici
Un festival care la primele sale ediții transforma Ploieștiul într-o veritabilă capitală a culturii a devenit, cu concursul autorităților județene, o activitate pe care acestea o bifează și care, eventual, mai face o gaură în buget. Este vorba despre Festivalul Internațional de Poezie Nichita Stănescu, unde de ani de zile participă aceiași invitați și ale cărui premii, cândva de prestigiu, au devenit irelevante, ca însuși festivalul gândit inițial ca un omagiu adus lui Nichita, dar și ca un promotor al valorilor culturale autohtone. Într-o situație similară se află și Universitatea Populară de la Vălenii de Munte, fondată de savantul Nicolae Iorga, unde edițiile par copiate la indigo, de la un an la altul, cu aceiași lectori și politicieni la prezidiu, dar și alte evenimente organizate de instituții locale și ale căror bugete nu se reflectă nici pe departe în impactul asupra publicului. Despre acestea, însă, cu altă ocazie.
Continuarea aici:
https://dadatv.ro/cum-l-au-anonimizat-pe-nichita-sau-cum-sa-ingropi-cultura-pe-bani-publici
Galerie Foto
Noutăți
Populare
Între 25 și 27 septembrie 2026, Domeniul Cantacuzino din Florești (Prahova) găzduiește a 11-a ediție Karpatia Horse Show. Te așteaptă trei zile de relaxare în natură cu concursuri ecvestre internaționale, atelaje spectaculoase, concerte live (Dimitri's Bats, Diana Căldăraru), peste 20 de activități pentru copii, gastronomie și tururi ghidate la Palatul „Micul Trianon”. Rezervă-ți biletele online!
Ce părere ai despre acest articol?