Cercul de Donatori Ploiești, locul unde proiectele frumoase prind viață

De: Ploiestii.ro 06.03.2023

Mai sunt doar câteva zile până la cea de-a XI-a ediție a Cercului de Donatori Ploiești, ceea ce nu poate decât să ne bucure pe toți cei care, măcar o dată, am ajuns la acest eveniment, gândit pentru a încuraja generozitatea membrilor comunității și solidarizarea acestora în jurul unui proiecte frumoase.

Cercul-de-Donatori-Ploiesti-2-768x512.jpg

La primele zece ediții, peste 400 de donatori au donat în total mai bine de 100.000 de lei pentru 29 de proiecte locale, dintre care multe au devenit adevărate modele de implicare în comunitate. Ca să ne convingem, e suficient să ne uităm la cele trei proiecte pentru care s-au strâns bani la ediția precedentă:

  • Cele două centre de zi din Ploiești ale Organizației Umanitare CONCORDIA, Casa Alexandra și Casa Cristina, asigură o serie de servicii destinate prevenirii abandonului școlar pentru 72 decopii proveniți din medii defavorizate. Cu banii mobilizați la Cercul de Donatori Ploiești am reușit împreună să cumpărăm geci, căciuli, ciorapi și hanorace pentru copii, iar toate acestea au fost distribuite înainte de sărbătorile de iarnă.
  •  Echipa „Ploieștiul Virtual” lucrează de zor cu ajutorul programului Sketchup la reconstrucția clădirilor vechi ale Ploieștiului. Până acum au reconstruit peste 30 de clădiri pierdute ale Ploieștiului. Pentru a putea face față noilor provocări, echipa s-a mărit cu noi membri și modelatori. 
  • Munca împotriva violenței în familie nu se oprește niciodată la Zonta Club Valea Prahovei. În prezent echipa de avocați și psihologi ai asociației lucrează cu un grup de femei ce au trecut printr-o formă de violență domestică, iar individual lucrează cu 3 femei și copiii lor pentru a le oferi suport emoțional și juridic.

Cercul-de-Donatori-Ploiesti-1-768x512.jpg

Pentru fiecare dintre aceste proiecte, ca și pentru celelalte 26 susținute de Cercul de Donatori, banii s-au strâns puțin câte puțin (donația minimă este de 50 de lei), dar de la mulți oameni generoși, dispuși să sacrifice două ore din viața lor pentru a le da o șansă autorilor acestor inițiative să-și prezinte intențiile. Dacă simți că poți face și tu asta, te așteptăm miercuri, 15 mai, de la ora 18.00, la showroom-ul BMW Proleasing Motors, Sos. Ploiesti – Buzau nr. 505, DB 1B., să descoperi ce lucruri grozave se pot face împreună când oamenii frumoși din oraș își unesc forțele. Iar înainte să vii, înscrie-te la http://bit.ly/1UseVjM și nu ezita, dacă ai prieteni care gândesc la fel ca tine, să le spui și lor de Cercul de Donatori, unde ne întâlnim de două ori pe an pentru a susține proiectele în care credem.

Ce părere ai despre acest articol?

Adaugă comentariu (0 comentarii)